Despre carte: 2012 / „Această catedrală este un compendiu al cerului și al pământului; ne arată rândurile strânse ale locuitorilor cerești: profeți, patriarhi, îngeri și sfinți, sfințind interiorul templului cu trupurile lor transparente, cântând slava Maicii și a Fiului...” a scris scriitorul francez J. C. Huysmans (1848–1907) în partea a treia a celebrei sale trilogii - romanul „Catedrala” (1898). Cartea aparține perioadei „catolice” în opera autorului și este într-o oarecare măsură o operă autobiografică - totuși, ca și cele două părți anterioare ale sale: romanul „Fără fund” (Enigma, 2006) și romanul „Pe drum” (Enigma, 2009). Și totuși personajul principal al acestui roman este poate catedrala. Imaginea Catedralei din Chartres (Notre-Dame de Chartres) nu apare deloc în lumina filistină obișnuită în care ghizii turistici încearcă să o prezinte – autorul cu minte mistică vede în ea, în primul rând, Tradiția întruchipată în piatră. Tocmai în acest sens analizează arhitectura sacră, sculptura și pictura templului, emblemele lui ezoterice, surprinse în rozete și vitralii, se afundă într-o exegeză detaliată a acestei monumentale Scripturi teologice, ridicată pe rămășițele unui sanctuar celtic. , aprofundează în sensul cel mai interior al bestiarului ermetic care locuiește în cornișele sale: toți acești demoni, gargui, grifoni, harpii și himere. Lucrarea este plină de excursii în istoria monahismului, numeroase citate din lucrările Părinților Bisericii și ale cronicarilor medievali. , reflecții despre liturgia catolică și simbolismul artei templului. Panorama largă a misticismului creștin și a diverselor mișcări religioase prezentate în roman a necesitat comentarii detaliate, în compilarea cărora editorii au decis să nu se limiteze la informații seci, lapidare despre anumite figuri istorice, ci să acorde preferință miniaturii, uneori aproape artistice. articole hagiografice „Cel mai remarcabil document al vieții unui suflet religios în Franța consider opera lui Huysmans, acel erou și martir al decadenței, infinit străină de vulgaritatea modernă. Huysmans este mai interesant și mai profund decât „moderniștii”, a scris N. Berdyaev. „Nimeni nu a pătruns vreodată atât de adânc în frumusețile liturgice ale catolicismului și nici nu a interpretat goticul în așa fel.” Numai asta îl face pe Huysmans un mare scriitor».